Timpul e un tunel oranj. Un rau care trece involburat prin canioane sau molcom pe campiile intinse. Invariabil ajunge la mare. Arde totul si totul trece.
Parca mai ieri a inceput totul. Nu stiu de unde vine nevoia asta de calatorie, de descoperire a noi experiente, oameni, locuri. Nevoia de a schimba perspective. Nevoia , dorinta… E ca setea.
Insa tot ceea ce avem este clipa prezenta.
Scriu pentru tine prietene, care ai crezut de la inceput ca nu e totul o idée nebuneasca si fara de sens. Scriu si pentru tine, prieten al meu care te-ai uitat sceptic sau cu indoiala. Pentru tine, necunoscutul meu prieten, cu toate ca poate nu ne vom intalni niciodata si nu ne pasa de asta. Pentru familiile noastre care ne insotesc cu gandul si emotiile si fara de care n-am fi nimic. Si nu in ultimul rand, scriu pentru mine.
Te previn insa, “netrebnic al meu cetitiorule”, ca acesta nu e un jurnal de calatorie conventional. E treaba ta daca citesti sau nu, daca-ti place sau nu, daca esti sau nu de acord cu ceea ce gandesc, simt si traiesc.
Sunt un om liber si de buna credinta, pe drum.
Din avion, deasupra Alpilor, mircea.
PS Voi semna de acum ce scriu. Oliver va semna posturile lui, daca va vrea.
“Când un lucru se contractă, e sigur că era dilatat. Când devine slab, e sigur că a avut forţă. Când se depreciază, înseamnă că era înălţat. Când se despovărează, înseamnă că era covârşit. Toate acestea sunt totodată clare şi ascunse. Slabul învinge tarele, moalele biruie
asprul. Peştele să nu încerce niciodată să iasă din apă. În regat, armura trebuie tăinuită poporului.‘ – Lao Tze – Tao Te King
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu