"Put your trust in God, and keep your powder dry"
Oliver Cromwell

luni, 22 februarie 2010

from accra to wa

Drumul accra-wa

M-am trezit dimineata pe la sase treizeci. N-am mai avut somn. Oliver oricum se trezeste inainte de sapte. Azi, calatorie cu rata de Wa.
Taxiul pana la statia STS (compania nationala de transport cu busul cumparata recent de Greyhound din SUA) m-a costat aproape jumatate din biletul de autobus. E undeva dupa sapte dar déjà e rush-hour. Facem aproape jumate de ora pana la statie.
Oliver urmeaza zilele astea sa se intalnesca cu inca doua cluburi Rotary asa ca au ma tin de cuvant si de planul initial si dau o fuga pana la Lawra, la Father Gaetan.
Autobuzele sunt relative noi, chinezesti, au aer conditionat, scaune destul de confortabile si doua ecrane pe care soferul pune telenovele.
Pornim la timp si dupa ce ne taram vreo ora prin Accra suntem pe drum. Se lucreaza destul de mult la infrastructura asa ca acolo unde autostrada e in lucru sunt portiuni de mai multi kilometric de drum de pamant unde se descurca fiecare cum poate. Ma cuprinde regretul ca n-am reusit sa ajungem cu motocicletele aici. Ne-am fi descurcat bine, desi e mare inghesuiala in oras.
Am picotit putin iar apoi am privit fascinate pe geam. Intai peisajul a fost de jungla. Copaci si tufe crescute haotic de-o parte si de alta a drumului. Soseaua e asfaltata si foarte lata, cred ca are cincisprezece metri. Orasele si satele prin care trecem arata toate la fel, cu vanzatori ambulanti de fructe, apa, mentos si alte chestii de mancat pe care sunt indemnat tot timpul sa le cumpar. Nu risc, pentru ca orpim doar din trei in trei ore si imi ia o vreme ca sa inteleg care e cutuma locului in privinta necesitatilor fiziologice. Decid ca necesitatile ar trebui sa le pastrez mici asa ca prefer sa-mi beau apa imbuteliata si sa mananc crackers.
Nu ma prea baga nimeni in seama in autobus, ceea ce-mi convine pentru ca imi place sa-I observe u atunci cand se comporta natural. Ganezii sunt foarte prietenosi. La prima oprire intra in vorba cu mine Saeed, un tip de vreo cincizeci de ani cu pantaloni si camasa lungi dar care poarta o palarie rotunda de musulman. Imi sugereaza sa iau ceva de mancare si de baut pentru ca drumul e lung. Ma conformez si iau niste frigarui de pui si o bucata din ceea ce pare un soi de mamaliga cu un carnat mic in ea. Puiul e bun.
Trecem de Kumasi, la o treime din drum, iar peisajul se schimba. Copacii se raresc, apar cei inalti iar in rest multe tufe, cocotieri, bananieri, mango. Toti copacii au fructe in diverse stadii de coacere. Totul e la indemana, doar sa intinzi mana, daca ai mana suficient de lunga…
Una peste alta, dupa treispezece ore de mers, am ajjuns la Wa unde Saeed imi ia numarul de telefon si ma cupleaza cu un taximetrist vorbitor de engleza inteligibila ca sa se asigure ca ma descurc.
Dupa un periplu in noapte pe la trei hoteluri ( i-am spus taximetristului sa nu ma duca unde e scump pentru ca nu prea am bani) am gasit o camera. Costa cinci euro jumate, are doua paturi lipite, masa, scaun si-un fotoliu. Toaleta si baia sunt in curte iar apa ti-o colectezi singur de la un rezervor de doua mii de litri din curte.

E unsprezece jumate, ventilatorul din tavan face un zgomot monoton iar mie mi-e somn.
Singurul regret al zilei este ca am ajuns in Wa si n-am vazut cum se termina ce-a de-a doua telenovela. Oare Hector va iesi de sub vraja si-si va recupera copii?
To be continued.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu