by all means

N-am privit niciodata micul nostru proiect altfel decat ca o suma de experiente prin care trebuie sa trecem ca incet, sa ne apropiem de adevarata esenta a lucrurilor. De indescriptibil. De acel ceva care il vei intelege instantaneu, dupa primele cinci minute sau dupa o viata. Sau poate ca niciodata.

Iata ca incercarile ne-au ajuns. Am mers noi mai incet ca ele, sau ele mai rapid ca noi. Nu stiu.

Marti dimineata. Rabat. Iesim din hotel si imbarcam rapid bagajele pe motociclete, bucurosi ca mai avem doua vize si ca economisim o zi. Dupa doua sute de metrii motorul meu moare. Trec pe rezervorul de rezerva , porneste din nou.

Rulam linisiti pe autostrada, e o zi superba, nu prea cald, douazeci de grade, si de doua ori ne uda pret de un kilometru o ploicica. Rulam pe langa ocean iar valurile sunt superbe.

Lasam Casablanca in dreapta si imediat ce trecem de aeroportul Mohamed V motorul meu se opreste din nou. De data asta nu mai porneste. Dau la automat pana cand aproape se descarca bateria. Cristi im sugereaza prin telefon ca ar putea sa fie vina pompei de benzina. Ok, s-o schimbam. Ce poate fi complicat? Doar si motorul lui Oli a clacat intre Valencia si Granada si am schimbat in camp releul de incarcare...

Despachetez tot, reusesc sa gasesc pompa de schimb, fac schimbul, intre timp bateria se descarcase. Fac schimb de baterii cu Oliver. Trece inca jumatate de ora. Nu porneste. Posibil ca e o problema de alimentare cu curent a pompei... De ce nu ne-om fi luat pompe mecanice?...

Bun, alt telefon. Trecem alimentarea cu benzina pe direct. Asta inseamna ca rezervorul trebuie sa fie premanent plin. Pornim mai departe, merge ok. Ne oprim la prima benzinarie, umplem si-o canistra. Bem o cafea.

Au trecut deja trei ore de cand am plecat din Rabat si-am facut vreo o suta de kilometrii. Mai avem vreo o suta cincizeci.

Ne calmam si ne gandim ca vom remedia la Marrakech.

Urcam pe motoare. Al meu incepe sa mearga ca si cand ar fi ceva infundat. Isi da drumul. Ba nu, se inneaca iar. Iar merge. Facem probe in parcare. Dau ture iar tiristii care iau masa la umbra camioanelor se uita crucis. Problema persita. Telefoane, dat cu parerea, mergem totusi mai departe.

Incerc sa merg constant dar pare ca puterea e discontinua. Tin totusi suta si mergem vreo douazeci de kilometrii. Mai oprim odata sa completez cu benzina din bidon. Pfuuu, am consumat o groaza. Pornim din nou. Merge mai greu. Pierd putere, nu mai trage. Tragem pe dreapta si asta a fost. Motorul moare.

Apoi facem improvizatia cu pixul. Nici un efect. In relanti motorul merge dar cum il bag in viteza moare. Telefoane, carte tehnica, idei. Intre timp opreste Mohamed de la assistance. Incep sa-i explic in franceza si-si declina competenta. Ca la poarta noua. In schimb se pricepe sa cheme depanajul.

Soarele e la apus, e cazul sa mergem cumva mai departe. Vine Mustafa care nu vorbeste deloc franceza cu o masina Mitubishi cu platforma. Se chinuie vreo ora sa lege motorul. Nu prea se pricepe si punem si noi mana la greu.

In sfarsit, ne punem in miscare, Oliver ruleaza in spate, eu in cabina. Comunicam prin statie dar nu avem chef de vorbe. Fiecare e ingandurat. Rulam scenarii. Simt in gura un gust amar.

Zeita Fortuna azi a avut treaba in alta parte.

Mergem asa prin noapte, deja, si intr-un final, la douasprezece ore dupa ce-am parasit Rabatul, ajungem franti la Hotel Suite in Marrakech. Descaram, bagam totul in parcarea subterana si urcam in camera.

Somn greu si agitat. Planuiam sa cautam un service cu ajutorul rotarienilor din Marrakech. Sa dam de capat problemei mecano-electrice si sa mergem mai departe. Eram in forma. Moralul cam cazut, dar in forma.

Apoi am analizat la rece totul. Cu da si nu, avantaje si dezavantaje, frici si asteptari. Cu costuri si surse.Ne-am foit, gandit, argumentat.

Apoi am ajuns amandoi la acceasi concluzie. Ca toate semnele sunt sa ne oprim. Si ca toate semnele sunt sa continuam.

Asa ca iata-ne din nou in Hotelul Suite din Marrakech. E ora 11.08 aici, Oliver citeste despre Ghana in Lonely Planet iar iti scriu tie, prietene al nostru, cel care ne-ai incurajat si ne-aiu transmis ganduri bune, care ai avut incredere ca vom pleca, vom ajunge , vom face treaba pentru care suntem pe drum si ne vom si intoarce.

Suntem la jumatatea drumului, motocicletele sunt parcate intr-o parcare pazita, iar noi mergem maine mai departe la Casablanca cu trenul iar de acolo cu avionul la Accra.

Play it again, Sam...